Trecând zilnic pe lângă “falnice” dezvoltări imobiliare, cu descrieri care mai de care mai pompoase: dotări de excepţie, finisaje de lux, materiale din import, confort maxim, la cinci minute de centru (dacă te teleportezi), etc. şi pentru că meseria asta te face şi chisat, încât mereu ai ceva de comentat despre ce vezi în imaginile puse pe gardurile şantierelor în lucru, ne-am gândit să începem o serie de articole în care să ne dăm cu părerea despre ce se construiește în materie de locuințe noi în Iași.
Recunoaștem că DISCONFORT RESIDENCE, cartea lui Radu Negoiță (p.s. merită să fie parcursă de oricine se gândește să-și amaneteze bună parte din venituri pe următorii 30 de ani pentru un apartament nou) a fost un catalizator al demersului nostru îndelung amânat.
Ne dorim să informăm, nu să aruncăm cu pietre în unii, nici să ridicăm în slăvi pe alții, să ajutăm pe cât mai mulți doritori de achiziții imobiliare, să înțeleagă când un dezvoltator este interesat doar de profit sau când acesta vrea să ofere calitate la prețul corect. Este perfect normal să dorești profit cât mai mare, dar este nedrept să îl obții doar pentru că cererea de locuințe este ridicată și te folosesești de nerăbdarea și necunașterea multora dornici de a se muta într-o casă a lor, fără să plătești persoane competente în proiectare, ocolind legile și normativele.